Barbatul si natura – ce gasesti in afara custii de beton

Posted on February 02, 2013, 8:07 am
10 mins

cusca-beton-naturaDacă tot eşti în faţa monitorului, aruncă acum o privire pe geam.

Te-ai uitat? Bun.

Ce vezi?

Aş putea să jur că sunt doar alte ziduri, alte blocuri, alte cuşti.

Eşti înconjurat de o junglă deasă de beton care îţi ocupă tot timpul.

Aici trăieşti, aici munceşti şi aici visezi. E adevărat, betoanele astea sunt acum viaţa ta. Dar la fel cum te ridică, te şi coboară şi la fel cum te ajută să supravieţuieşti te şi băgă în pământ încet şi sigur fără să îţi dai seama. Poate că nu eşti încă conştient, dar eşti într-o cuşcă de beton care îţi ţine mintea blocată.

Crezi că te simţi bine acolo între pereţii tăi de acasă, în patul tău moale în faţa calculatorului tău iubit?

Atunci încearcă să îţi imaginezi cum te-ai simţi pe o creastă de munte, undeva la peste 2000 de metri altitudine după ce ai urcat un traseu de 7-8 ore printre brazi şi stânci cu un rucsac plin în spate.

Se compară aerul tău condiţionat cu aerul acela rarefiat? Se compară ceea ce vezi cu ecranul monitorului, sau adrenalina simţită cu senzaţiile date de ultimul film de acţiune?

Nu trebuie să fiu mentalist ca să ştiu că răspunsul e NU.Pot să jur că orice bărbat întreg la cap şi conşistent de masculinitatea lui se simte atras de natură. E pur şi simplu natural să simţim asta. Explicaţia e simplă. Omul primitiv s-a născut în mijlocul naturii iar genele noastre sunt în directă legătură cu el. Viaţa omului primitiv era centrată în jurul naturii şi stilul acesta de trai a fost specific speciei noastre timp de zeci de mii de ani.

De-a lungul istoriei se presupune că oamenii au devenit din ce în ce mai civilizaţi. În ciuda numeroaselor beneficii, societatea modernă a adus cu sine unul dintre cei mai mai periculoşi inhibitori: ne-a depărtat de natură.

Scoate un peşte de apă dulce din mediul lui natural şi bagă-l în apă sărată. Ce se va întâmpla? În câteva secunde va pluti nemişcat cu burta în sus.

Poate că e greu să îţi dai seama, dar la un nivel psihologic, acelaşi lucru se întâmplă şi cu bărbaţii care aleg să rămână închişi perioade lungi de timp în cuşca de beton a marilor oraşe.

Alergi zilnic ca un bezmetic de pe o stradă pe alta, te chinui să faci din ce în ce mai mulţi bani, încerci să suceşti mintea femeilor şi vrei să evoluezi pe toate planurile. Ei bine mulţi uită un element esenţial. Pentru a face toate lucrurile astea la adevaratul nostru potenţial avem nevoie de o minte limpede.

Anul trecut am descoperit că muntele este unul dintre cele mai eficiente modalităţi de a-ţi da un “refresh” total.

Nu demult am cunoscut un grup de oameni formidabili. Alpinişti, căţărători şi salvamontişti, oameni ce iubesc să exploreze natura. Oameni cu caractere deosebite, de la care poţi învăţa de zece ori mai multe lucruri decât dintr-un “manual de dezvoltare personală”.

Unele dintre cele mai frumoase nopţi s-au derulat ca privind o rolă de film vechi, ascultând poveşti incredibile spuse de alpinişti trecuţi prin viaţă la lumina unui foc de tabăra mocnit.

E o lume superbă, cu oameni de calitate şi experienţe unice, dar ce vreau să subliniez e că dincolo de toate acestea muntele îţi dă o energie formidabilă şi te face să funcţionezi la un cu totul alt nivel decât atunci când eşti înconjurate de betonul oraşului.

Beneficiile Naturii au fost confirmate şi de ştiinţă.

  • O serie de cercetători Japonezi au descoperit că toate beneficiile simţite de organismul uman atunci când intră în contact cu natura au o oarecare legătură cu uleiurile din lemnul copacilor şi poate fi definit ca un fel de aromaterapie foarte puternică.
  • Keller si Derr au demonstrat in 1998 că activităţile în natură cresc încrederea în sine, stima de sine, autonomia şi abilitatea de a lupta împotriva stresului.
  • S-a aflat că că simpla vizionare a unui film sau a unor imagini din natură îţi micşorează instant anxietatea şi depresia, îmbunătăţeşte starea de spirit, întăreşte imunitatea şi grăbeşte vindecarea.
  • Alţi cercetători au observat că atunci când copii se joacă în spaţii verzi, jocurile lor sunt mai creative şi pun mai multă imaginaţie la lucru, decât cei care se joacă pe asfalt, sau în locuri închise.
  • Un studiu făcut de Climprich in 1990 a arătat că pacienţii se recuperează mai rapid în amplasamentele naturale decât în cele artificiale.
  • În 1995 cercetătorul Kaplan a legat starea de bine pe care o simţim în natura de atenţia involuntară. El a arătat de ce subiecţii care s-au plimbat prin natură au o capacitate ridicată de a memora diverse lucruri. Explicaţia lui este că persoanele înconjurate de natură au avut de analizat mai puţini  stimuli decât cele care se plimbau în oraş şi care erau agresaţi constat de diverse zgomote şi aglomeraţie.
  • Numeroase studii care au dovedit că pământul conţine antidepresivi naturali şi simplul fapt că te plimbi prin pădure te poate revigora foarte repede.

Aşadar, cu toate că nu ne dam seama conştient, suntem afectaţi de lipsa naturii şi sănătatea noastră fizică şi mentală are de suferit.

Natura îi permite atât corpului cât şi minţii să exploreze lucruri noi, iar acest lucru te poate face să vezi viaţa cu alţi ochi, să găseşti soluţii neaşteptate sau să gândeşti mai liber.

Experimentez acest lucru de fiecare dată când plec cu rucsacul pe cărări de munte şi această senzaţie nu am regăsit-o nicăieri în altă parte. Când sunt printre brazi si stânci, multe din problemele de zi cu zi capăta o întorsătură interesantă şi totul începe să aibă sens, să fie clar că apa unui râu de munte.

Ştiu că trăim într-o lume alertă, ştiu că timpul este o problemă şi pentru tine aşa cum este şi pentru mine. Nu îţi spun că acum trebuie şi pleci definitiv din oraş, să îţi faci o cabană sub un brad şi să trăieşti doar din pescuit şi vânătoare alături de un ciobănesc mioritic.

Ce spun este că dacă vrei să aduci un plus de condiment vieţii tale ar fi suficient că măcar odată pe lună să faci o tură la munte.

Cel mai rapid lucru pe care îl poţi face acum ca sa îţi dai un mic “RESET” este sa ieşi la o plimbare într-o pădure din apropierea oraşului sau măcar într-un parc. Aşadar IEŞI DIN CASĂ!

P.S

Va urma o serie de articole informative cu tot ce trebuie să ştii despre echipament montan, siguranţă, alimentaţie, orientare, supravieţuire şi alte lucruri pe care este bine să le ştii înainte de a porni într-o expediţie.

 

Comments

comments

2

4 Responses to: Barbatul si natura – ce gasesti in afara custii de beton

  1. Andrei

    February 2nd, 2013

    Trimiterea spre latenta omului cu natura si spre temelia acestuia fac articolele sa mimeze din ce in ce mai mult cu titlul de dezvoltare personala.
    Astept interesat articolele care vi lea-ti propus, mai mult, cunostinte de care are novoie omul pentru a supravietui in natura cu un minim de ‘unelte’.

    Reply
  2. Iulian

    February 2nd, 2013

    super! Te felicit pentru initiativa pe care o ai despre calatoriile pe munte. E un hobby pe care nu mi l-am permis prea mult dar sunt nerabdator sa cunosc cateva sfaturi si ghiduri pentru calatoriile pe munte. Bravo 🙂

    Reply
  3. meier21

    August 14th, 2013

    Sa mutam muntii in orase…

    Reply
  4. Cosmin

    June 30th, 2014

    Frumos articol. Imi poti spune te rog, unde e facuta poza de la munte?

    Reply

Leave a Reply

  • (not be published)