Intoarcerea către tine – Cum să trăiești viața cu pasiune

Posted on December 07, 2016, 8:11 am
10 mins

Întrebări 

Ce sunt eu? 

Cine sunt dincolo de tot ce mă reprezintă pe plan social? Cine sunt dincolo de tot ceea ce am fost învăţat, de tot ceea ce ştiu prietenii despre mine, de tot ceea ce ştie familia că sunt, de toate cărţile pe care le-am citit, de toate persoanele pe care le-am cunoscut? Cine sunt eu fără amintirile mele, cine fără trecutul meu, fără limitări?

Aş mai fie eu? Cine sunt, dincolo de toate aceste lucruri? Sunt toate aceste lucruri ceea mă mă reprezintă de fapt? Sau sunt altceva? Sunt ceva mai mult decât ele?

Vreau să faci acum, împreună cu mine un exerciţiu de imaginaţie. Elimină pe rând toate cele menţionate mai sus şi încearcă să ajungi la nucleul fiinţei tale. La ESENŢĂ. Elimină cu precizie fiecare strat până când rămâi singur, doar tu cu tine. Până când totul dispare, toate gândurile, tot ce ai învăţat vreodată, tot ce ai trăit. Până când e linişte.

Ştiu… e greu, dar încearcă te rog să ajungi în acel punct.

Ai reuşit? Bun.

Acum vreau să vorbesc cu tine, cu Sinele tău. Pentru că orice schimbare valoroasă de aici porneşte, acestei entităţi vreau să mă adresez şi nu minţii tale raţionale care judecă totul prin prisma lucrurilor învăţate de la alţii. Ştiu că acum eşti singur, nesigur de ce urmează şi înconjurat de beznă. Dar uite, aici lângă mine am aprins un foc, îi simţi căldura? E aprins din tot ceea ce ai lăsat mai devreme în urmă, din toate gândurile care nu îţi dădeau pace şi acum putem vorbi liniştiţi.

Putem vorbi despre tine.

Suntem amândoi în creierul munţilor, în mijlocul unei păduri dese si e noapte. Aşează-te pe buturuga din dreapta mea şi priveşte în mijlocul flăcărilor din faţa noastră. Priveşte, este viaţa ta. Toată. Cu trecut şi prezent, cu realizări şi eşecuri, cu tristeţe şi fericire. Tot trecutul tău de la băiat la bărbat. Dar este un foc mocnit. Mă întrebi de ce nu face mai multă lumină? De ce stă gata să se stingă? De ce nu luminează totul în jurul lui?

Ridică te rog capul. Vezi ce univers măreţ se întinde deasupra noastră? Ei bine până acolo s-ar putea ridica flacăra ta. Mă priveşti în ochi şi mă întrebi, de ce? De ce sunt doar atât? De ce flăcările nu se ridică până la cer?

Pentru că ţi-a scăpat ceva.

Pentru că nu ai trăit decât de prea puţine ori la adevăratul tău potenţial. De prea puţine ori ai dat totul din tine, de prea puţine ori ai trăit momente extraordinare, de prea puţine ori ai avut în tine pasiunea aceea care te ridica până la cer. 

Pentru că ai uitat de tine. Ai uitat că poţi trăi viaţa cu pasiune.

Ce s-a întâmplat?

Oamenii sunt fiinţe care tind să caute confortul. Aleargă după himere cum ar fi fericirea sau libertatea financiară, deoarece presupun că aceste lucruri le vor aduce tot confortul material, psihologic şi spiritual de care au nevoie. Au nevoie de asta pentru ca într-un final sa se linişească, să spună gata, acum totul e bine.

Dar, această căutare a confortului, este cu două fețe. Pe de o parte este bună, pentru că ne face să tindem către un trai cât mai bun. Pe de cealaltă e rău pentru că imediat ce simţim un locuşor călduţ şi cât de cât confortabil, tindem să ne mulţumim cu atât, închizând drumurile care ne pot duce mult mai departe. Astfel rămânem în umbră.

Nu e nevoie să fii un abil observator al societăţii moderne pentru a vedea cât de uşor renunţă mulţi oameni la ceea  ce le poate colora viaţa şi îi poate diferenţia de gri-ul maselor cenuşii.

Hai să aruncăm împreună o privire la tipologia clasică a bărbatului acestui secol. Ca adolescent visează să cucerească lumea, este rebel, se revoltă împotriva sistemului şi se crede un zeu în devenire. Acum, să derulăm viaţa aceluiaşi individ cu câţiva ani înainte, după ce termina facultatea şi începe să lucreze, eventual poate chiar s-a şi căsătorit.

Cum e viaţa lui acum?

Nu mai e la fel. Unde i-a dispărut acea sclipire? Mai lucrează la lucrurile pe care le visa în urmă cu doar câţiva ani? Ce s-a întâmplat cu pasiunea lui pentru viaţă? Acum, se plânge că nu mai are timp, că nu mai are energie, că e târziu. Se îngroapă în vraja mass-media şi consumerism. Îşi spune că merge şi aşa. Nu e chiar aşa de rău, doar majoritatea oamenilor tot asta fac. E și el la fel ca ei. Şi astfel, este absorbit uşor de cenuşa masei de mediocritate.

Dar nu acesta este lucrul cel mai grav. Nu. Cel mai grav este că el chiar începe să creadă că aşa e normal, că asta îl reprezintă, nu se mai lupta cu nimic. Nu mai vrea să devină mai bun, ceea ce are, îi este destul. Mai grav este că renunţă. Renunţă el.

Ce vreau de la tine

Care sunt lucrurile la care ţii? Vreau să te gândeşti la lucrurile care erau odată importante pentru tine. Ce îţi place să faci, ce activităţi te bucurau odinioară?

Ce călătorie? Ce sport? Ce idee de afacere? Ce cărţi doreai să citeşti? Ce limbă voiai să înveţi? Ce oameni doreai să întâlneşti? Ce munte voiai să urci? Cine visai să devii?

Vreau să te ţii cu dinţi de tot ceea ce te face să fii tu. Dă tot ce poţi ca să revii din nou la tine. Implicate în tot ceea ce îţi aduce bucurie, nu te opri din a experimenta viaţa. Mai mult decât atât, ridică totul la un alt nivel. Dacă ţi-ai propus să călătoreşti, nu te limita doar la asta, învaţă despre culturile respective, cunoaşte oamenii, trăieşte locurile în care mergi. Fă totul cu pasiune, şi dedicare pentru că acestea sunt activităţile care vor da cu adevărat sens vieţii tale, care te vor elibera.

Eşti mai mult decât locul unde petreci 8 ore pe zi în aşteptarea salariului. Gândește-te la tot ce am vorbit lîngă focul mocnit, pe buturuga din mijlocul munților.

Pe curând.

Comments

comments

2

Leave a Reply

  • (not be published)